Vedere după “Spații Culturale Alternative” la Chișinău

La început de iunie am luat trenul Iași-Chișinău, în febra pregătirilor pentru eveniment, ca să ajung să văd cu propriii ochi ceea în ce aveau să se transforme eforturile noastre pentru o primă ediție de Spații Culturale Alternative. Idee discutată în cursul multiplelor întâlniri ce au avut loc la Casa Zemstvei începând cu 2014, din momentul inițierii proiectului Zpațiu, cu participarea membrilor scenei culturale independente din Republica Moldova, iată că s-a materializat fiind preluată de Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM și pregătită în cursul primăverii din acest an, în condiții deloc ușoare pentru lucrătorii din sfera culturii, care timp de 2 ani s-au confruntat cu dificultățile impuse de situația pandemică, iar din februarie cu un război sângeros în țara vecină și fluxuri enorme de refugiați ucraineni.

Amintind într-o oarecare măsură de Noaptea Albă a Galeriilor, la Chișinău s-a mers pe ideea conectării unor spații și locații neconvenționale folosite de membrii sectorului cultural independent, multe dintre ele precare, temporare, sau a căror existență este umbrită de instituțiile publice de cultură și de monopolul industriilor creative: 

<< Spații Culturale Alternative servește în calitate de platformă pentru inițiative culturale ce desfășoară activități în spații, care inițial nu erau gândite în calitate de spații culturale și/sau educaționale, dar și pentru artiști/ste independenți/e, care dezvoltă un discurs artistic și teoretic alternativ celui dominant (imun în fața (auto)cenzurii practicate la instituțiile publice și autonom față de sectorul comercializat al industriilor creative). >>

Sub forma unui program de trei zile, #SCA2022 a activat deodată mai multe locații care, în lipsa resurselor, nu reușesc să-și sincronizeze activitățile. Mai mult de atât, proiectul s-a extins în afara Chișinăului, în satul Hîrtop din raionul Cimișlia cu proiecția filmului Eva Noastră, în regia tinerei regizoare Ana Gurdiș; și chiar până pe malul stâng al Nistrului, la Dubăsari și Rîbnița, cu gândul de a conecta artiști și de a forma o comunitate culturală rezilientă în fața unor transformări de ordin politic, economic sau social.

Printre aceste locații se regăsesc Apartamentul Deschis, spații subterane transformate în galerii de artă (Buncăr, Galeria Ou, Podzemka), scuaruri (B68 și cel din fața liceului „Gh. Asachi”) și spații publice deschise, spații private departe de centrul orașului (Suspiria), Casa de Cultură din satul Hîrtop (Cimișlia) și, nu în ultimul rând, Casa Zemstvei.

Casa Zemstvei, ajunsă un centru cultural pe bune, este un exemplu adevărat că nimic nu e mai permanent decât precaritatea – o frază pe care am auzit-o tot acolo, într-una din adunările lucrătorilor culturali și artiștilor ce activează între pereții acesteia.

La Casa Zemstvei au fost activate mai multe spații: 3rd Space Studio și Stalker Garden, Zpațiu, Coridor, Cămara, Atelierul de Artă, Atelier Ciclocultura și, în premieră, Queer Cafe.

Maxim Polyakov vorbește despre 3rd Space Studio ca fiind “un al treilea spațiu”, în aceeași idee cum ne referim la propria casă ca fiind primul spațiu, iar locul de muncă – un al doilea. Astfel, acesta tinde să devină un loc ce le îmbină pe cele două, dar și ceva mai mult de atât – un loc de unde să nu vrei să pleci. Pe asta se bazează și principiile sale de funcționare: Multifuncționalitatea și capacitatea de transformare drept un model ecologic de utilizare a spațiului. Tehnologii și metode de reciclare. Autonomia producției independente. Colectivitatea ca format de lucru. 

foto: Maurice Durczewski; Elena Chirila

Toate puse la un loc au permis ca, în cadrul #SCA2022, aici să se adune mai multe evenimente. Pizza pizza pizza! Recipes Zine Workshop (Zine cu retete) cu Anca Dima (covrig) și Alin Cincã (books for friends) a produs o frumusețe de carte cu rețete, tipărită colectiv de artiști și participanți din desenele și colajele lor create în acea jumătate de zi.  

Pe pereții 3rd Space Studio și prin împrejurimi artiștii și-au expus lucrările: Anca a prezentat expoziția Longest Five Minutes of My Life (Cele mai lungi 5 minute din viața mea) – desene făcute de ea în călătoria cu trenul București-Chișinău. Maxim și Anton Polyakov ne-au arătat colecția Cactus klub și lucrările de self-publishing (samizdat) ale Kolxoz. Iar Ramin Mazur, Ruben Hollinger și Ecaterina Șoșeva au expus colaje și imagini foto din arhivele personale, cu reflecții asupra arhivei în sine și a evenimentelor pe care le încorporează.

Katerina Shosheva “Varna”
Ruben Hollinger “Putting бананка aside to hug you hello little bird”

Un alt spațiu de producție în Casa Zemstvei este Atelierul de Artă, care servește pe post de spațiu de lucru pentru artiști emergenți, iar în ultimii ani e folosit pe post de atelier de artă inclusiv pentru copiii din familiile refugiaților din Ucraina. În Cămara de alături Anna Bantiuc – artista multidisciplinară găzduită de acest atelier – are o instalație despre iluzia liniștii și stabilității, în care încearcă să trăiască mintea umană, și a haosului organizat spre care tinde natura.

instalație de Anna Bantiuc

Zpațiu este una din primele săli din clădire care au devenit spații expoziționale. Aici pictorul Ciprian Antoci și-a instalat expoziția intitulată cu un motto curios: “Este ca și cum ceva, undeva, este știut în forma imaginilor – dar nu de noi” – Marie-Louise von Franz. Ciprian spune că a încercat să extragă proprietăți generale din ceea ce îl înconjoară și le-a redat prin elemente plastice vizuale de bază: “într-un cuvânt – Abstracție.” 

fotografie de Maurice Durczewski


Mai nou, Queer Voices reabilitează câteva săli din Casa Zemstvei pentru a înființa Queer Café – un spațiu sigur pentru membrii și membrele comunității LGBTQIA+, și au deschis ușile pentru vizitatorii #SCA2022. Aici au avut loc, printre altele, proiecția filmului Queerdos produs în colaborare cu MOLDOX, repetiția deschisă a grupului de samba activistă RoR – Ritmurile Rezistenței Chișinău și un laborator despre teatrul queer din Europa de Est.

fotografii de Doy Romanta Dochitan

Colectivul PODVAL au încheiat seara de sâmbătă cu o petrecere comună între Queer Café și coridor: Sunete de muzeu, vol. 1, un eveniment de celebrare a diversității în muzică, dans și prietenie. Pe de o parte, în Queer Café a avut loc o pre-deschidere a spațiului, cu un ring de dans pe ritmurile anilor ‘90-’00, în timp ce pe coridorul Muzeului Zemstvei s-au întâlnit fanii și fanele muzicii mai grele – techno, breakcore, hardcore. 

La două cartiere distanță se află Galeria Ou – un alt spațiu cultural alternativ. A apărut acum cinci ani în pivnița studioului Cocoșul Roșu (unde au loc ateliere de creație si alte evenimente culturale, dar e în același timp și atelierul de lucru al artistei Vasiluța Vasilache). Galeria a găzduit expoziția “Wood Wide Web” a aceleiași artiste. La intersecția dintre pictură, sunet, lumină și instalație, lucrarea oferă publicului o experiență imersivă. “O poveste adevărată”, după cum spune și autoarea.

De aici continuăm turul expozițiilor la Bunker, un alt spațiu subteran, de data aceasta în subsolul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (sau cum știe lumea, mai nou, în curtea Artcor). După câțiva ani de inactivitate, amenințat de pandemie și expansiunea industriilor creative din contul spațiilor AMTAP, Buncărul revine cu un proiect-mistificare realizat de artistul din Ucraina Dmitrii Dulfan, curatoriat de Lilia Dragneva.

”Muha-Voinuha” este un poem ilustrat creat din lucrări găsite în ruinele clădirilor distruse pe teritoriul Ucrainei care a fost ocupat de armata rusă.

Lilia Dragneva ne-a povestit că instalația este una site-specific, pe care o vede concepută în particular pentru Bunker.

Iar dacă restul locațiilor sunt mai cunoscute, de Suspiria am auzit abia acum. Așa că am mers cu toată curiozitatea la Ciocana, unde într-o clădire industrială l-am cunoscut pe Mihai Moldovanu, o față tânără (și nouă pentru mine) pe scena de artă de la Chișinău. Cu el am împărtășit câteva idei despre cum ar fi ca tinerii artiști să poată reabilita, prin parteneriate publice-civice, spațiile nefolosite sau abandonate. Am văzut speranță în faptul că tinerii de la noi își găsesc locul, pentru că, până la urmă, despre asta este un artist-run space. Mihai împarte acest loc și cu alții: aici se formează legături, mici comunități. Cei care îi devin prieteni revin la Suspiria să lucreze, să petreacă timpul împreună și să vadă expozițiile.


Întorcându-ne la prima zi a programului, ziua de vineri a coincis cu Ziua Mondială a Bicicletei (celebrată anual pe 3 iunie). Alianța Biciclete Chișinău (ABC) a marcat această dată cu un festival de două zile, Bikefest. Iar Masa Critică – un eveniment lunar care adună comunitatea de transport alternativ – a făcut parte și din programul #SCA2022, urmată de un after party: Quiz cu compot și plăcinte, la Apartamentul Deschis, în scuarul B68.

foto: Nicolai Orlov; Maurice Durczewski

Pe lângă faptul că evenimentele comune au unit comunitatea culturală și cea a bicicliștilor, în loc să divizeze într-un mod nefiresc publicul, este de apreciat că am reușit să ne unim forțele pentru una din cauzele comune: și anume revendicarea spațiului public. Asta face și Apartamentul Deschis de ani buni luptând cu parcarea ilegală insistând cu prezența activităților culturale în scuarul din fața Direcției municipale de Cultură.

Într-un final, #SCA2022 a arătat că avem la Chișinău un public fidel și dornic de a se revedea unii cu alții la evenimente culturale. Că avem nevoie de ele pentru coeziunea socială, nu doar pentru a sprijini necesitățile artiștilor și lucrătorilor culturali. Câteva zeci de oameni au fost dispuși să vină și să revină în cele trei zile la Casa Zemstvei, în pofida condițiilor precare de acolo. Și, după mine, asta înseamnă multe.

foto: Elena Chirila; Vladimir Us

Cu ajutorul Coaliției Sectorului Cultural Independent din Republica Moldova și Asociației Oberliht, comunitatea artistică independentă a reușit să construiască bucățică cu bucățică o dovadă de auto-organizare (prin autonomie și efort colectiv în același timp). Probabil ne-am descurcat și cu intenția de a conecta comunitățile între cele două maluri ale Nistrului și de a descentraliza viața culturală atât de concentrată în Chișinău.

Pe unde mai bine, pe unde mai rău, dar am adunat 17 spații în ceva ce sperăm să devină o tradiție care să unească oameni (inclusiv de peste hotare), comunități, maluri, sate și orașe.

foto: Elena Chirila; Maurice Durczewski; Vladimir Us

text și fotografii de Elena Chirila

Proiectul blogului cultural e realizat de Coaliția Sectorului Cultural Independent din RM, în parteneriat cu Asociația Oberliht, cu suportul Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC)